Pacientul Mihai Eminescu. Scria poezii pe pereți şi spunea că ştie 64 de limbi

Mihai Eminescu a fost diagnosticat cu psihoză maniaco-depresivă în ultima perioadă a vieții sale. A fost internat la sanatoriul Mărcuța din București, în 3 februarie 1889, sub supravegherea medicului Alexandru Şuţu. Din câteva cărți și mărturii vagi, se poate reconstrui o parte din ceea ce a trăit Mihai Eminescu în ultima perioadă a vieții sale.

Totul începe în vara anului 1883, când, mergând pe stradă, poetului i se declanșează boala. Au urmat încercări de tratament la Viena, Mănăstirea Neamț, la Botoșani, la Liman, lângă Odessa, de unde a fost trimis acasă din cauza faptului că nu avea bani să îşi plătească spitalizarea. Ajunge, astfel, la Mărcuța.

„Mâzgălea zidurile cu bucăți din poeziile sale…”

Eminescu nu a fost un simplu pacient la Sanatoriul Mărcuța. Pereții camerei în care a fost internat erau plini de fragmente din poeziile sale, potrivit medicilor sanatoriului.

„(Mihai Eminescu) mâzgălea zidurile şi ulucile cu bucăţi din poeziile sale şi cu contabilitatea comorilor presupuse ce avea, pentru a cumpăra moşii, cât mai multe moşii, Ipoteştii, lumea întreagă şi chiar institutul Caritatea, al cărui proprietar se credea. Se socotea Matei Basarab reîncărnat. Poetul spune că are în capul său o mulţime de diamante, din care cauză îi atârnă greu şi atunci când se va însănătoşi va face botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească şi sanscrită. Ştie 64 de limbi“, se arată într-un document intern al sanatoriului, în lucrarea Mărcuţa, de la ospiciul smintiţilor, la institutul de alienaţi, scrisă de doctorul Pantelimon Miloşescu.

Astăzi nu se mai știu multe despre acele ziduri ”mâzgălite”, nu se mai știe nici care a fost camera poetului. Se presupune doar că ar fi fost penultima cameră. Cert este că momentele în care Eminescu a fost internat la Mărcuța a fost șters definitiv. Pereții au fost văruiți, însă ultimii vizitatori au spus că pereții erau plini de versuri.

Nimeni nu i-a plătit întreținerea în perioada șederii sale la sanatoriu. Astfel, a fost necesară externarea pacientului Eminescu, lucru care s-a aflat rapid. ”Curierul român” din Botoșani scria despre externare: „Nu se poate ţine-n căutare pe nenorocitul nostru de poet Eminescu, pe motivul că ospiciul nu poate hrăni decât bolnavii a căror întreţinere e plătită de primăria capitalei.“

Ultimul raport

Ultimul raport medical, redactat de Alexandru Șuțu, dovedește starea precară în care se afla Eminescu:

„Plimbându-se prin grădină culege fel de fel de obiecte de pe jos, pietricele, bucăţi de lemn, de hârtie, ce le pune în buzunar, crezând că aceste obiecte sunt o valoare, dar şi strică cu mâinile sau rupe tot ce găseşte, aşternutul său, într-un mod neconştient, ca o trebuinţă de a-şi exersa activitatea. Răspunsurile sale sunt automatice şi maşinale. Se observă pareză vezicală şi rectală“.

După externare, doctorul Șuțu îl preia pe Eminescu și îl transportă la casa sa de sănătate din București. Pe 15 iunie 1889, la ora 4 dimineața, Mihai Eminescu moare singur, în camera unde era internat. Anunțul îl face ziarul ”Românul”: ”Eminescu nu mai este”.

Text: Ioana Pietrar

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/

Instagram:  https://www.instagram.com/thedreamer.ro