Eu sunt fiica lui Rembrandt | Istoria unei drame
Există momente în viață când nimic nu e mai satisfăcător decât o carte simplă. Simplă de tot. Accesibilă și naturală, Eu sunt fiica lui Rembrandt face parte din categoria cărților de vacanță, de ”viața e prea complicată”, de citit într-o dimineață de weekend, sub pătură, cu o ceașcă de cafea spumoasă în mână.
Nu e o carte care îți va schimba perspectiva asupra vieții. Și nici nu promite asta. La final, însă, rămâi sigur cu cel puțin 3 lucruri: convingerea că în spatele fiecărui om, indiferent de aparență, există multă suferință; cunoștință mai amplă asupra picturilor lui Rembrandt; certitudinea că, până la urmă, viața e atât de simplă! Și simplul e atât de frumos și suficient.
Să citești, din când în când, o carte precum Eu sunt fiica lui Rembrandt poate fi luat drept un act de curaj. Într-o lume în care complexitatea se întâlnește la tot pasul, într-o lume în care oamenii nu mai au curajul să se privească, să fie simpli și duioși, citirea unei astfel de cărți poate fi luată drept o îndrăzneală.
A fost odată Rembrandt…
Amsterdam, anul 1660, un popor zdruncinat de ciumă, un Rembrandt disprețuit și o fiică stingheră. Astăzi, printre cei mai mari pictori din istoria artei. Atunci, defăimat, după ce întreaga tinerețe și-a perindat-o în gloria și admirația înaltei societăți. Rembrandt, un geniu încăpățânat, considerat ciudat, sfidează regulile picturii și ale epocii în care trăiește. Își duce traiul într-o casă mizeră, alături de cei doi copii ai săi, Titus și Cornelia, proveniți din relații diferite. Își iubește fiul, pictează la nesfârșit și se îngrijește de instruirea lui Neel, discipolul său.
Între timp, Cornelia, fiica pe care a avut-o împreună cu servitoarea sa, se sufocă și luptă să iasă dintr-o umbră mult prea puternica: cea a tatălui său, marele Rembrandt.
Nimic nou sub soare
Eu sunt fiica lui Rembrandt, o dramă istorică, relatată ficțional de Lynn Cullen, cu un final ușor previzibil, dar deloc deranjant. E genul de carte pe care o sfârșești cu un sentiment puternic de empatie. Pe alocuri, îți dai seama că, din când în când, în viață ești un Rembrandt orgolios sau sfidător, iar alteori o Cornelia neînțeleasă și stingheră. Și că oamenii sunt așa cum sunt. În esență, mult asemănători între ei, cu o mare nevoie de a fi acceptați și iubiți. Așa cum sunt.
E ceea ce au trăit strămoșii, ceea trăim noi acum și ceea ce vor trăi toți cei ce vin în urma noastră. Aceleași nevoi, aceleași regrete, aceleași suferințe și bucurii.
***
Utile
Apariție: Editura Polirom, anul 2012
Traducere: Natima Mandrila
Poate fi cumpărată aici.
*******
Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.
Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/
