skip to Main Content
Menu
Omul Modern, între Emoție și Paranghelie. Diferența Dintre Beethoven și Guță

Omul modern, între emoție și paranghelie. Diferența dintre Beethoven și Guță

De când e lumea, omul a avut nevoie de o activitate care să acceadă îngustul său cadru, conturat de nevoile sale biologice imediate. Deschiderea spre sacru, spre transcendental i-au oferit omului prilejul de a constata că, spre deosebire de regnul pur animal, el are nevoie și de altceva pentru a se putea simți împlinit. Astfel, a apărut ritmul, incantația, trepidația și fiorul.

Mileniile au trecut, iar ipostazierile acestui tip de activitate umană și-au păstrat esența imuabilă care răspundeau și corespundeau unei necesități interioare, tainice și de multe ori, inexplicabile.

Prin cântec, dans, pictură sau poezie, artistul transmitea o stare de emoție superioară. Cei care aveau capacitatea să se conecteze la acest flux energetic uman, au înțeles că adevărata trăire nu poate să se producă decât pe coordonatele celor mai înalți parametri estetici.

Dar nevoia de transcendență, de… ”divertisment”, cum i se spune astăzi, a cuprins o masă tot mai mare de oameni, iar vulgarizarea hieraticului nu a fost decât o chestiune de timp.

Sfera ideilor, a metaforei au devenit foarte repede o afacere ca oricare alta, cuantificabilă până în ultimul ei detaliu. Trăirile au coborât până la limita biologicului, unde iubirea nu era altceva decât o formă de rut, teama de necunoscut și necunoscuți, a luat chipul dușmanului nemilos și invidios, iar dorințele și speranțele au căpătat chipul concret al vilei de lux și al limuzinei, plus gagica aferentă, siliconată și tunată.

Puțini înțeleg astăzi, că între Beethoven și Guță nu există doar o simplă diferență de ritm și de imprecație. Dar este totuși o dovadă că muzica poate aluneca din celestele înălțimi, până în tomberonul plin cu văicăreli hăulite.

Din ancestral au supraviețuit pînă înspre noi cîteva ritualuri dar pentru că astăzi ele nu mai au un sens, forma a sugrumat conținutul, iar palierul epidermic al haosului și al întâmplării, nu mai poate fi străpuns.

Pierzând contactul cu transcendentalul, cu ezotericul, omul modern își raportează experimentele existențiale, doar la tangibil. Farmecul revelației plenare s-a izbit de munții de betoane și sticlă ai orașelor, dansul a devenit o formă de gimnastică, de multe ori acrobatică, muzica, un fel de șuvoi sonor strident, pictura, o mâzgăleală făcută parcă de copii puși pe șotii.

Omul modern nu are de unde să se mai reinventeze. Odată pierdute izvoarele, prin văile vieții de abia curge un lichid incolor, inodor și insipid, exact ca bucatele pe care le îngurgităm prin vreun fast food la modă.

Abandonarea firescului, a legilor tainice ale universului, a făcut ca în cele din urmă, omul să nu mai înțeleagă nimic din rosturi și sensuri. Din parte componentă a naturii, printr-o distructivă formă de ”progres”, omul a devenit stapânul insensibil și tiranic al unui sistem vidat de orice urmă de suflet.

Mimetismul a golit de conținut tot ceea ce era cândva, mirare și poveste. Ritualul a devenit paranghelie, iar cântecul munților și al stelelor, un ecou agonic al unei lumi care s-a lepădat – poate defintiv – de sine însăși.

Text: Felician Pop

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/

Instagram:  https://www.instagram.com/thedreamer.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top