skip to Main Content
Menu
Arta Rafinamentului. Ori Cartea Prea Proastă, Ori Eu Deloc Rafinată

Arta rafinamentului. Ori cartea prea proastă, ori eu deloc rafinată

Care este motivul pentru care alegem o anumită carte? În general, din dorința de a învăța ceva, nu? Le alegem în funcție de necesitățile intelectuale și spirituale pe care le avem în acel moment. Și așteptările nu sunt mari. Tot ce ne dorim este să acumulăm și să ne extindem depozitul interior din care ne hrănim în viața de zi cu zi, la nevoie.

Arta rafinamentului: un dezastru

Un astfel de proces este aproape imposibil de îndeplinit în momentul în care pe lista de lectură îți notezi o carte precum Arta Rafinamentului. La prima vedere, o carte educativă. Copertă aleasă atent, în concordanță cu titlul. Descrierea cărții: scurtă, exactă și promițătoare. Asta până ajungi la jumătatea primului capitol.

Dominique Loreau, autoarea cărții, originară din Belgia, s-a stabilit de peste douăzeci de ani în Japonia. Fascinată de valorile japoneze, belgianca își propune să prezinte valorile și arta minimalistă de a trăi, descoperite acolo. Previzibile și banale, lecțiile pe care Dominique intenționează să ni le prezinte vorbesc despre: lux, fericire, împlinire, simplitate, bani, bogăție, sărăcie… etc. Dar nu temele abordate sunt problema, ci platitudinea prezentării lor. Accentul pus pe aparența lucrurilor, nicidecum pe profunzimea lor. Lucru ușor de citit printre rânduri. Nu i se contestă intenția bună, însă pudoarea de mimoză a autoarei nu duce deloc în direcția rafinamentului autentic.

O carte P-L-I-C-T-I-S-I-T-O-A-R-E și G-O-A-L-Ă, la propriu și la figurat.

Arta Rafinamentului sau arta scrierii fără rost. O carte fără esență, fără conținut, fără sens. Meschinăria cărții poate fi ghicită de la primul capitol: ”Luxul – nu atât o chestiune de mijloace, cât o stare de spirit”. WOW! Totuși, i-am dat o șansă. Am citit-o. O zi, două, trei (asta pentru că e greu să parcurgi mai mult de 50 de pagini într-o zi – îngrozitor de plictisitoare). Și aceste trei zile au rămas ca fiind cele mai irosite din acest an. Din cele aproape 200 de pagini, majoritatea sunt frumoase-albe-goale, la fel și celelalte, dar cu o adăugire de 5 cuvinte, înșirate cu un font simpatic. Restul paginilor, puținele rămase, sunt umplute cu textele acelea goale și superficiale care m-au făcut să scriu acest articol. Așadar, care este conținutul cărții? Aș răspunde cu plăcere. Asta dacă mi-ar fi rămas ceva în minte după ce am terminat-o de citit.

Fără un final fericit

Și după ce înduri zeci de pagini în care trăiești cu speranța că sigur urmează ceva bun, primești palma de la final. La sfârșitul cărții, pe un alt font simpatic, scrie așa: ”Ești ceea ce citești!”

Am înțeles mesajul, Dominique, dar cu toții avem slăbiciuni. Am citit-o. Ce să fac?!

*****

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/

Instagram:  https://www.instagram.com/thedreamer.blog/

 

Fii colaborator The Dreamer!

Scrie un articol și trimite-l la adresa: redactiadreamer@gmail.com
* Se ia în considerare scrierea corectă și subiectul relevant pentru blog.

Un comentariu
  1. Eu am învățat de mult să renunț la cărțile care nu-mi spun nimic după primele 50 – 100 de pagini, ca să nu mai pierd timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top