Cimitir cu fustă verde | Mircea Dinescu

„Acum vreo patru ani am fost la Budapesta și cineva a vrut să-mi arate un cimitir frumos acolo, și trecând pe alee am văzut figura iubitei mele din tinerețe, una dintre ele. Am rămas șocat, nici nu am vrut să văd dacă este ea sau nu, dar cred că era ea. Și atunci m-am dus la hotel și am scris brusc o poezie. Se cheamă «Cimitir cu fustă verde».” (Mircea Dinescu, Satu Mare, 16 aprilie 2019) 

***

Cimitir cu fustă verde

Îți amintești lăcusta ce ți-a sărit pe fustă,

pe fusta ta cea verde amirosind a pustă,

cînd i-ai șoptit ironic: Ți-e foame? Ia și gustă!

Te-aș fi mîncat eu însumi, flămînd, ca pe o pîine,

ți-aș fi înfipt în coapsă colți fioroși de cîine,

dar mi-ai șoptit ironic: Nu astăzi! Poate mîine…

Iar mîinele acela n-a mai sosit vreodată,

te-am căutat zadarnic în orice trup de fată,

săpînd cu-nverșunare de ocnă la lopată.

Și-acum îmi ieși în cale subit pe o alee

și răsucești în mine aceeași tandră cheie

și porți tot fusta verde de tînără femeie.

Dar ca s-ajung la tine mi-ar trebui probabil

o aprobare scrisă de-un tenebros contabil

să sap iarba crescută în patul tău arabil.

 

 

Foto: Ioana Pietrar

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.