Din viața familiei Ion C. Brătianu – Sabina Cantacuzino | Citate

Citate:

”Mărturisirile intime, șoptite în taină, ca în strana de spovedanie, și așternute în mod discret pe hârtie pentru a fi împărtășite unei singure persoane cu care te știi legat sufletește pe viață, ascund în sinceritatea lor senină elementele cele mai sigure pentru caracterizarea persoanelor și pentru cunoașterea preocupărilor și zbuciumului lor sufletesc.”

”Se împlinesc o sută de ani de la nașterea tatei. Se va vorbi mult de viața lui publică și de faptele mari ce a îndeplinit spre întemeierea României ca stat și spre îndrumarea poporului către un ideal politic și național.”

”Printre caltățile fundamentale de care părinții și mai ales tata ținea să ne pătrundă erau veracitatea și discreția. Mama îmi zicea: „Cine minte fură, și nu e mai puțin vinovat.” Niciodată n-am auzit o abatere de la adevăr și nici prin gând nu ne-ar fi trecut să ascundem ceva. Oricât de vinovați eram, o mărturiseam cinstit.”

„A tatei [viața] a fost un model de cinste înaltă, de bunătate, de abnegațe, de energie și de intuiție genială pentru îndrumările ce inițiativă lui veșnic activă dedea în toate direcțiile.”

”Firea lui fină, foarte francă și rezervată cu străinii îi dădea o distincțiune care se mai găsea la noi în unele familii vechi.”

”Pe nimeni n-am cunoscut mai simpli și mai neatârnați în viața lor ca pe tata și pe bărbatul meu.”

”Văd și acum pe tata într-un cap al mesei, cu ochii lui sclipitori și părul negru buclat, pe mama la celălalt capăt, cu ochii frumoși, dinții albi și regulați, părul ondulat și privind cu afectuoasă mândrie la dânsul, ca răspuns la tachinăriile lui. Brătienii toți erau foarte taquins.”

”Mulți ani în urmă, regele Carol, vorbindu-mi la Sinaia, la începutul războiului din 1914 și puține săptămâni înainte de moartea lui subită, îmi zicea: Aș fi voit ca la moartea mea să nu las țara fără ce a pierdut în timpul domniei mele.„

”Păstrarea unui secret, asemenea, era sfântă. Bazat pe această siguranță în tăcerea noastră, de la vârsta de 13 ani, tata ne-a pus la lucru cu el în momentele noastre libere. Cifram și descifram telegramele importante pe care nu le dădea șefului de cabinet. Eram așa de pătrunși de importanța acestei încrederi, încât nu comunicam nici chiar mamei conținutul lor; nu vorbeam cu Ionel de ele, deși adeseori unul termina depeșe începută de altul. […] Într-o zi, în timpul războiului din 1877, regele Carol văzând pe o telegramă, necopiată din graba de a fi comunicată, două scriituri pe care nu le cunoștea, întrebă pe tata cine îi fuseseră secretarii. ”Copiii mei, Măria Ta.” – ”Dar sunt niște copii!” – ”De nimeni nu sunt mai sigur ca de ei”, răspunse tata, care ne repetă conversația pentru a ne întări și mai mult discreția.

”Iată cum erau oamenii fruntași ai Partidului Liberal acum 40 de ani: interesul obștesc întrecea pe al lor.”

Text: Ioana Pietrar

Foto: Ioana Pietrar