Mihai Eminescu, Desăvârșitorul!
În miezul lui ianuarie, românii care nu vor să uite care este esența lor adâncă, îl sărbătoresc pe Mihai. Pe Mihai Eminescu, prințul sublim și tragic al culturii române.
M-am gândit de multe ori că destinul său prefigurează oarecum, drumul neamului meu. Eminescu a fost creatorul din mintea căruia țâșneau șuvoaie de gând uluitoare. Într-o altă lume, într-o altă țară, el ar fi fost pur și simplu divinizat, iar societatea ar fi profitat total de înțelepciunea lui.
Dar noi am avut norocul ca el, să răsară din adâncurile acestui pământ și inima lui, chiar putea să înalțe sufletul acestui popor, înspre stele.
Nu știm de unde a venit, și cu atât mai puțin știm, unde s-a dus. Dar trecerea lui prin lumea românească a lăsat ceva din savoarea unicității și eternității.
Poate că a pogorât printre noi doar ca să ne desăvârșească, să ne ridice și pe noi, în lumea înaltă a trăirii superioare, să ne așeze apoi, în magma fierbinte a ideilor primordiale.
Da, el ESTE un DESĂVÂRȘITOR. Este! Pentru că genialitatea sa ardentă și patetică nu are cum să se perimeze.
A scris cu patimă despre lumea de acum un veac și jumătate, vedea cu amărăciune cum putreziciunea năștea încă de pe atunci, florile răului.
Mai țineți minte, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”? Nici un român, dar niciunul, înainte și de după el, nu a reușit să facă o declarație de dragoste atât de tulburătoare țării acesteia, cea pe care ochiul său cald și scrutător, o vedea înălțându-se în vreme.
Eminescu a dat un sens trăirii noastre, a descifrat cu acribie genomul nostru și a simțit cosmic, că neamul acesta va răzbi în veac.
Și încă ne cheamă! După atâta timp, ne îndeamnă să ardem de tot și apoi, flacăra devenirii noastre să ne ridice împreună, în sferele celeste, acolo unde veghează de 130 de ani, Cel ce lucrează la DESĂVÂRȘIREA spiritului românesc!
Nichita Stănescu ne ruga în genunchi să-l simțim pe Eminescu ca pe un om din sânge și carne, îmbrăcat în ”ștofă”. Da, ca să putem înțelege Forța lui demiurgică va trebui să-l păstrăm pe Eminescu în acest etalon simplu și uman. Un paradox care ne apropie de El, tocmai pentru a-i simți aroma nepământeană…
Text: Felician POP
*******
Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.
