skip to Main Content
Menu
O Iarnă Cu îngeri Plecați

O iarnă cu îngeri plecați

Ninge atât de frumos de parcă îngerii – în joaca lor – și-ar fi scăpat peste lume, fantasticul lor penaj.

Ninge și gândul mă duce spre oamenii apropiați inimii mele care plecând, și-au lăsat aici, în scorbura roșie, plăpândă și neliniștită, umbra unei amintiri calde.

Da, uitarea apare atunci când nu mai poți să legi un gând de alt gând…

A trecut deja o vreme de când Mariana Țiproc a trebuit să plece grăbită spre un tărâm de unde o pândea cine știe de când, un demon nemilos.

Nici n-a apucat să se pregătească, ori să-și ia rămas bun de la cei de care nu ar fi vrut să se despartă nicicând…

În fața suferinței, cuvintele s-au împrăștiat speriate, care-ncotro. Dar apoi, liniștea și singurătatea le-au adunat și le-au cumințit, așezându-le într-un șirag de poveste tânguită…

Solaritate, serenitate, empatie și jertfă, iată dimensiunile existențiale ale unei vieți discrete și suave. Se spune că oamenii sunt ca lumânările. Cele de calitate, ard până la capăt. Iar Mariana s-a stins în flacăra lumii ei, pe care a luminat-o și a încălzit-o.

Modestă, gata mereu să ofere și să nu aștepte niciodată nimic, Mariana ne-a lăsat – poate testamentar – o altă lecție despre trăirea firească în miezul unei omenii care nu acceptă niciun fel de unitate de măsură, ori termen de comparație.

A iubit oamenii, întâmplările vieții, poveștile creatorilor, înțelegând ca nimeni alta, faptul că nu putem fi utili decât dacă avem de dăruit ceva.

Mariana a plecat pe neașteptate, iar noi am fost sărăciți de atâtea bucurii și zâmbete curate, de aroma trăirii celei adevărate…

În viața mea s-au adunat prea multe cruci de morminte și astfel, crucea pe care eu însumi o port, devine tot mai grea…

Ninge așa de frumos! Copiii și oamenii buni se joacă și dansează-n ninsoare. Doar un singur suflet nu a putut să iasă în întâmpinarea acestei zăpezi.

Și ce gol ți se face în suflet când simți că nu ai cu cine împărți această bucurie senină și simplă, ca pe o pâine uriașă, care să poată potoli foamea de iubire a tuturor uitaților…

Text: Felician Pop

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top