skip to Main Content
Cele Mai Frumoase Poveşti Filozofice | Cercul Mincinoşilor

Cele mai frumoase poveşti filozofice | Cercul mincinoşilor

Mai avem nevoie de câte un ghiont ca să ne trezim. Uneori e un ghiont primit la propriu, câteodată de la viața, iar alteori ne ghiontește o banală poveste. Ș-apoi ne trezim. Sunt povești din care să înveți. Fie că vorbesc despre adevăr, oameni, animale, poveștile filozofice din Cercul mincinoșilor sunt acele atenționări de care avem nevoie din când în când.

Poveștile aduc un grăunte de neliniște, spune Jean Claude Carrière, […] vin să semene îndoială, să întărească ori să zguduie. După zeci de ani de căutări și experiențe, bravul Jean-Claude Carrière a adunat istorioare, unele profunde, altele amuzante, care răspund frământărilor noastre. Sau doar ne înveselesc.

Pentru momentele în care stai cu tine însuți, în liniște, pentru atunci când crezi că s-a pierdut frumosul în viață, poveștile adunate de Jean Claude Carrière sunt exact ceea ce trebuie să citești:

 

Ultimul zbor al șoimului

Un scriitor iranian din secolul XX, Khanlari, descrie ultimul zbor al unui șoim. Răpitorul survolează peisajul căutând o pradă. Se simte puternic și amenințător, vede tot și domină totul.
Un vânător ascuns trage atunci o săgeată care-l străpunge. Rănit de moarte, șoimul își simte sfârșitul aproape, aripile lui își contenesc bătaia și se închid.
În timp ce cade din înalt, privește săgeata ucigașă și îi vede aripa, făcută din pene de șoim.
Iar atunci, chiar înainte de-a muri, spune:
– De ce m-aș plânge? Tot ce vine deasupra noastră de la noi vine.

 

În caz de nevoie

O anecdotă iraniană prezintă doi bărbați rătăciți în deteșert. Merg de câteva zile, sub un soare de plumb, și nu mai au nimic de mâncat, nimic de băut.
Sunt vlăguiți, cad, se ridică, fac câțiva pași, se prăbușesc din nou. Unul din ei are pe umăr un sac, iar sacul pare să conțină ceva.
– Ce ai în sac? întreabă, celălalt, în mai multe rânduri.
– Nimic, nimic, spune de fiecare dată omul cu sacul.
Mai cad o dată, se târăsc, nu mai au putere să se ridice.
Întrebarea revine:
– Ce ai în sacul ăla? Hai, spune!
Omul cu sacul mărturisește în sfârșit:
– Am un pepene verde.
– Un pepene verde? Unul adevărat?
– Da…
– Suntem salvați! Să-l tăiem și să-l mâncăm!
– A, nu, spune omul cu sacul, care abia mai vorbește și ține ochii închiși. Nu încă, îl mai păstrez.
– Pentru ce-l păstrezi?
– Ca să fie… în caz de nevoie… mai spune el și moare.

 

 

Reciprocitate

Într-o zi, fiica lui Nastratin Hogea vine la tatăl ei. Femeia, care era în lacrimi, îi spune că bărbatul ei a bătut-o și îl roagă să facă ceva.
Nastratin îi trage o palmă zdravănă și îi spune:
– Pleacă acasă, chiar acum!
Nedumerită, femeia îl întreabă:
– De ce m-ai pălmuit? Vin la tine să mă plâng că am fost bătută, iar tu mă bați? Pentru ce?
– Du-te acasă! îi răspunde Nastratin. Dar cine se crede bărbatul ăsta al tău? A îndrăznit să-mi bată fata? Ei bine, du-te și spune-i că eu am bătut-o pe nevastă-sa!

 

Omul care tremură

Undeva în China, într-o seară de iarnă geroasă, un mandarin bogat călătorea însoțit de oamnii lui, îmbrăcat într-o blană călduroasă.
A văzut deodată un cerșetor care tremura, la un colț de stradă, și l-a întrebat pe unul dintre servitori:
– De ce tremură omul acela?
– Fiindcă îi este frig.
– Da? Și dacă tremură îi este mai cald?

Împărțeala cinstită

Tot în anii aceia se spunea, la Varșovia, că un rus și un polonez, care se plimbau pe stradă, au găsit o pungă doldora de dolari.
Au rămas muți de uimire.
– Hai să împărțim frățește, a spus rusul.
– Mai bine jumătate-jumătate, a spus polonezul.

 

Logică de fumător

Un om se întâlnește cu un prieten de-al lui care fumează două țigări deodată. Omul se miră. Celălalt îi explică:
– Fumez o țigară pentru mine și una pentru cumnatul meu, care e la spital și nu mai poate fuma.
O săptămână mai târziu, cei doi prieteni se întâlnesc din nou, dar omul nostru nu mai fumează decât o țigară.
– A ieșit cumnatul din spital? întreabă celălalt.
– Nu, spune el, e tot în spital, și țigara e tot pentru el. Eu însă m-am lăsat de fumat.

 

Bunul cel mai de preț

Când pleca de-acasă, Nastratin lăsa întotdeauna ușa deschisă. În schimb, când rămânea acasă, se încuia cu strășnicie.
Cineva l-a întrebat care era motivul acestei purtări.
– E foarte simplu, a răsuns el. Nu posed nimic sau aproape nimic. Bunul meu cel mai de preț sunt eu însumi. Așa că e normal să mă păzesc.

 

Detalii utile despre carte:

Apariție: Editura Humanitas, anul 2013

Traducere: Emanoil Marcu, Brînduşa Prelipceanu

Poate fi cumpărată aici.

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/

Instagram:  https://www.instagram.com/thedreamer.blog/

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top