skip to Main Content
Receptarea Lui Ady Endre în Spațiul Cultural Românesc

Receptarea lui Ady Endre în spațiul cultural românesc

Printre marile figuri ale literaturii maghiare de la începutul veacului XX, figura lui Ady Endre se profilează în contururi energice.

Lirica sa a reprezentat un jalon esențial în evoluția poeziei moderne maghiare și europene.

Legăturile sale cu Ardealul erau intrinseci din moment ce el a văzut lumina zilei într-un sat de pe valea Ierului, nu departe de orașul Carei.

Satul său natal, care astăzi îi poartă numele, a fost pentru poet un fel de Axis Mundi, un areal referențial nu atât geografic, cât spiritual.

Desigur, exegeții operei sale vor pune suficientă acribie pentru a se putea raporta la biografia lui Ady, dar spațiul său natal nu poate fi înțeles în toată plenitudinea sa decât acolo, în satul acela de la marginea pustei, ce-și mână firicelul de apă care-l străbate, până în Marele Ocean.

Avem aici nu doar un paradoxal și fluid drum al Damascului, ci metafora care îngemănează forța cuvântului animat de spirit, cu imaginea unei lumi primordiale care se scurge nu spre secare, ci mai degrabă, pentru o nestatornică primenire.

Spațiul – reper esențial al liricii lui Ady – se află sub patibulara amenințare a Cronosului, iar poetul își caută sensul existențial, tocmai în această convergență hieratică.

Receptarea lui Ady în spațiul cultural românesc s-a făcut foarte devreme, iar acest lucru a fost facilitat nu atât pentru apartenența sa la spațiul geo – cultural transilvan, cât mai ales, contactelor pe care marele poet maghiar le-a avut cu scriitorii români din acea vreme.

Rămâne  celebră prietenia care i-a purtat-o unui alt mare poet român, Octavian Goga. O prietenie cu suișuri și coborâșuri,  uneori amprentată în mod dramatic de cursul unei istorii convulsive. Cele două scrisori publice ale lui Ady, adresate lui Octavian Goga – prima apărută în publicația budapestană Világ  din 25 ianuarie 1914 și cea de a doua, apărută exact peste un an, la  24 ianuarie 1915 în același ziar, ilustrează frământările prin care Ady, un om și un poet atât de sensibil, era silit să treacă.

Privite retrospectiv, cele două epistole se constituie într-un mesaj interesant și peste atâtea reproșuri aduse lui Goga, străbate iubirea și respectul pe care Ady îl poartă românilor, pe care i-a cunoscut nemijlocit, în copilărie și tinerețe: Crede-mă că țin la tine, țin la poporul tău minunat și sensibil ca la al meu…

Peste amărăciunea lui Ady de a constata dramatica divergență de opinii, rămâne povestea unei prietenii spirituale pe care nici moartea amândurora nu a putut s-o ofilească. După sfârșitul tragic al poetului, la abia 41 de ani în clinica doctorului Szabo din Budapesta, pe 27 ianuarie 1919, văduva acestuia, Boncza Bertha, îl imploră pe Octavian Goga să cumpere castelul de la Ciucea, deoarece ea s-a hotărât să rămână în Ungaria.

Însoțit de colaboratorul său, Alexandru Hodoș, Goga va vizita castelul și va fi șocat de starea mizerabilă în care a ajuns acesta.

La obiecțiile soției sale, Veturia Goga, de a nu achiziționa proprietatea văduvei lui Ady, Goga a răspuns sec: Cumpăr proprietatea, chiar dacă va trebui s-o dăruiesc cuiva. Văduva lui Ady Endre nu se refuză!

Goga va reda strălucirea de odinioară a castelului de la Ciucea și va alege să-și doarmă somnul de veci în curtea castelului.

Goga este un excelent traducător a lui Ady, el având privilegiul de a-l fi cunoscut personal pe genialul poet maghiar și poate că prietenia lor, conștiința apartenenței la un spațiu geografic și spiritual comun, dau un fior de adâncă autenticitate, poemelor traduse.

La cinci ani de la moartea lui Ady, Octavian Goga publică în revista  Cultura de la Cluj, redactată în patru limbi, câteva traduceri inedite din lirica lui Ady. La aniversarea a 50 de ani de la nașterea lui Ady, care a avut loc în satul lui natal, Mecențiu, în 1927, Octavian Goga a fost reprezentat de poetul Ion Minulescu care a citit un mesaj din partea acestuia.

În 1969, când se împlineau 50 de ani de la moartea lui Ady, văduva lui Goga, Veturia, va depune la mormântul marelui poet maghiar, aflat în cimitirul Kerepesi din Budapesta, un imens buchet de trandafiri roșii culeși din grădina castelului de la Ciucea. Era și acesta, un semn de admirație pentru cel care a dat tipare revigorante logosului maghiar.

Dacă Ady Endre a murit în acel trist ianuarie 1919 într-o clinică budapestană, în vreme ce în jurul lui se prăbușeau reperele unei lumi din care poetul și-a extras seva cea mai ademenitoare, confratele său român, Octavian Goga,  îi va mai supraviețui aproape două decenii, murind la 7 mai 1938, mult prea devreme și el, la 57 de ani, în împrejurări poate nu mai puțin dramatice…

Dispoziția testamentară a poetului Octavian Goga de a fi îngropat la Ciucea, poate că împlinește și dorința lui Ady Endre, care, în circumstanțe mai fericite, neumbrite de urgia nedreaptă a unei istorii ocluzive, poate că ar fi vrut să-și doarmă și el somnul de veci în umbra castelului din munții Apuseni.

Este și aceasta o pildă a unei legături hieratice în care Cuvântul devine o armă împotriva degradării și pierzaniei.

Un rol remarcabil în promovarea operei poetice a lui Ady l-a avut și Otilia Marchiș Bölöni, cu care poetul s-a cunoscut în 1904 la Paris. Românca era născută la Homorodu de Mijloc, la vreo 20 de kilometri de satul natal al lui Ady, în familia preotului greco – catolic, George Marchiș (1836 – 1884).

Lumea pariziană și-a pus amprenta asupra creației lui Ady, acesta fiind fascinat de orașul de pe Sena căruia i-a dedicat câteva poeme memorabile. Prietenia celor doi a fost nemurită printr-un monument din centrul orașului Carei, loc de care amândoi erau atât de legați prin amintirile tinereții.

Defapt, cel de-al doilea soț al Otiliei, Bölöni György (1882 – 1959) este considerat cel mai avizat biograf al lui Ady, prin ampla și pertinenta sa monografie, Az igazi Ady, apărută în 1934 la Edition Atelier de Paris.

Otilia Marchiș Bölöni a publicat  la trei ani de la moartea poetului, în 1922, câteva articole în Bécsi Magyar Ujság din Budapesta un ciclu de articole intitulat, Ady Párizsban.

Opera lui Ady Endre este una dintre cele mai traduse în limba română. Aproape 70 de traducători s-au aplecat asupra poemelor sale, astfel că avem peste 500 de poezii aparținând lui Ady care s-au bucurat de o tălmăcire românească.

Printre cei care au tradus din lirica lui Ady i-am aminti pe sătmărenii Costa Carei, Gabriel Georgescu, Valentin Strava și Felician Pop.

Nume de primă mărime ale literaturii române și-au pus semnăturile sub traducerile din Ady: Octavian Goga, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Eugen Jebeleanu, Tudor George, George A. Petre, Paul Brumaru, Victor Tulbure, Constantin Olariu, Iustin Ilieșiu, ca să nu îi pomenim decât pe cei mai importanți.

Receptarea lui Ady Endre în spațiul cultural românesc este una generoasă, opera lui esențială este deja tradusă în limba română.

Din păcate, în ultima vreme se poate observa un pernicios fenomen de enclavizare a culturii, cu toate că Ady a fost un artist care a trudit la deschiderea unor largi perspective spirituale, în care Omul, Timpul și Spațiul sunt unități de măsură universal valabile.

Cunoașterea mai aprofundată a universului liric al lui Ady nu poate să ducă decât la o apropiere între două culturi care s-au dezvoltat în același areal geografic, niciodată concurente dar de multe ori complementare.

Text: Felician POP

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top