skip to Main Content
Ignațiu De Loyola: 14 Reguli Pentru Dobândirea Echilibrului Interior

Ignațiu de Loyola: 14 reguli pentru dobândirea echilibrului interior

Cele bune pentru a fi primite, cele rele pentru a fi îndepărtate. Luăm decizii pripite în momentele de dezolare, exagerăm în momentele de bucurie.  Sunt situații cu care se confruntă fiecare om. Nu este întotdeauna ușor să menținem un echilibru în suflet și în minte. Și, nu de puține ori, atunci când vine vorba despre organizarea noastră interioară se întâmplă să fim confuzi, să căutăm ajutor oriunde. Mai puțin în noi înșine.

Există nenumărate reguli cu privire la găsirea echilibrului interior. Unele se aseamănă între ele, altele se contrazic. Eu le aleg astăzi pe cele ignațiene. În cartea Istorisirea pelerinului, în capitolul ”Exerciții spirituale”, Ignațiu de Loyola enumeră 14 reguli bune pentru a simți și a cunoaște întrucâtva diferitele mișcări care se petrec în suflet. 

Sunt reguli pe care să le citești, să le recitești și să le iei drept călăuză. În fiecare zi. Îndrumările lui Ignațiu îți dau un ghiont și îți reamintesc că viața este simplă. Că e nevoie să fim mai blânzi, mai deschiși, mai simpli și mai naturali cu noi înșine. Și e suficient.

Redau integral cele 14 reguli:

Prima regulă

Dușmanul obișnuiește să ademenească cu plăceri amăgitoare persoanele care merg dintr-un păcat de moarte într-altul, făcându-le să-și imagineze desfătări și plăceri senzuale, pentru a le păstra și a le face să se afunde și mai mult în viciile și păcatele lor; în aceste persoane, spiritul cel bun acționează invers, înțepându-le și dându-le remușcări de conștiință prin puterea de judecată a rațiunii.

A doua regulă

Cu persoanele care se curățesc cu râvnă de păcatele lor, iar în slujirea lui Dumnezeu, Domnul nostru, merg din bine în mai bine, se petrece contrariul primei reguli; pentru că aici este propriu spiritului rău să muște, să întristeze și să pună piedici, neliniștind cu motive neîntemeiate, ca nu cumva să înainteze; și propriu [spiritului] cel bun [este] să încurajeze, să întărească, să aducă consolare, lacrimi, inspirații și liniște, ușurând și îndepărtând orice piedică, ca [persoanele] să înainteze în toată lucrarea cea bună.

A treia regulă

Despre consolarea spirituală. Numesc consolare atunci când în suflet este cauzată vreo mișcare lăuntrică ce ajunge să înflăcăreze sufletul de iubire pentru Creatorul și Domnul său; și, prin urmare, nu poate iubi în sine, nici o creatură de pe fața pământului, ci numai întru Creatorul tuturora. La fel, când [sufletul] varsă lacrimi care îl mișcă spre iubire pentru Domnul, sau [lăcrimează] din durere pentru păcatele sale sau pentru pătimirea lui Cristos, Domnul nostru, sau pentru alte lucruri drept orânduite spre slujirea și lauda Sa. În sfârșit, numesc consolare orice creștere în speranță, credință și iubire și orice bucurie lăuntrică ce cheamă și atrage spre cele cerești și spre propria mântuire a sufletului, dându-i tihnă și pace în Creatorul și Domnul său.

A patra regulă

Despre dezolarea spirituală. Numesc dezolare tot ce se opune celei de-a treia reguli, precum întunecarea sufletului, tulburarea din el, pornirea spre lucruri josnice și lumești, neliniștea pricinuită de felurite tulburări și ispite, împingând spre necredință, fără speranță, fără iubire, întru totul cuprins de delăsare, nepăsare, tristețe și ca și cum ar fi despărțit de Creatorul și Domnul său. Pentru că, așa cum consolarea se opune dezolării, tot la fel gândurile care se nasc din consolare se opun gândurilor care se nasc din dezolare.

A cincea regulă

În vreme de dezolare să nu se facă niciodată schimbări, ci să se rămână ferm și statornic în propunerile și hotărârea în care se afla în ziua de dinaintea unei astfel de dezolări sau în hotărârea în care se afla în consolarea de dinainte. Pentru că, așa cum în consolare ne îndrumă și ne sfătuiește îndeosebi spiritul cel bun, tot așa în dezolare cel rău, cu ale cărui sfaturi nu putem lua calea cea dreaptă.

A șasea regulă

Deși pe timp de dezolare nu trebuie să ne schimbăm propunerile de dinainte, este de mare folos să reacționăm cu putere împotriva dezolării, ca de pildă, stăruind mai mult în rugăciune, meditație, într-o cercetare îndelungată, sporind într-un mod potrivit pocăința.

A șaptea regulă

Cel care se află în dezolare să se gândească la faptul că Dumnezeu l-a lăsat pe seama puterilor sale, în încercare, ca să țină piept feluritelor tulburări și ispite ale dușmanului; căci este în stare de aceasta cu ajutorul dumnezeiesc, care îi rămâne mereu, deși nu-l simte în mod clar: pentru că Dumnezeu l-a lăsat fără multa evlavie, marea iubire și harul îmbelșugat, lăsându-i totuși îndeajuns har pentru mântuirea veșnică.

A opta regulă

Cel care se află în dezolare să se străduiască să rămână în răbdare, care se opune umilirilor care îl asaltează, și să se gândească la faptul că va fi în curând consolat, îndreptându-și toată strădania împotriva unei astfel de dezolări, precum s-a spus în a șasea regulă.

A noua regulă

Suntem dezolați din trei cauze principale: prima, pentru că suntem delăsători, nepăsători sau neglijenți în exercițiile noastre spirituale și, astfel, din pricina greșelilor noastre, consolarea spirituală se îndepărtează de la noi. A doua, ca să fim puși la încercare în ceea ce suntem și în generozitatea noastră în a-l sluji și a-l lăuda, chiar și fără răsplata consolărilor și a harurilor îmbelșugate; a treia, pentru a ne da adevărata înțelegere și cunoaștere, prin ceea ce simțim înlăuntrul nostru, cum că nu depinde de noi să obținem și să avem o evlavie din ce în ce mai mare, o iubire intensă, lacrimi și nici o altă consolare spirituală, ci că totul este dar și har de la Dumnezeu, Domnul nostru; și, [de asemenea], ca să nu ne facem cuib în lucru străin, ridicându-ne înțelegerea până la vreo trufie sau slavă deșartă, atribuindu-ne nouă înșine evlavia sau celelalte părți ale consolării spirituale.

A zecea regulă

Cine se află în consolare să se gândească cum se va afla în dezolarea care va veni după aceea, adunând puteri pentru atunci.

A unsprezecea regulă

Cine este consolat să se străduiască să se umilească și să se înjosească atât cât îi stă în putință, gândindu-se cât e de neputincios în dezolare fără acest har sau consolare. Dimpotrivă, să se gândească la cel care se află în dezolare că poate multe cu ajutorul harului îndestulător, ca să țină piept tuturor dușmanilor săi, adunând puteri în Creatorul și Domnul său.

A douăsprezecea regulă

Dușmanul se poartă ca o femeie, fiind slab cu cei puternici, dar puternic cu cei slabi; deoarece, așa cum deobicei o femeie, când se ceartă cu vreun bărbat, își pierde curajul și dă bir cu fugiții atunci când bărbatul se arată neclintit, și, dimpotrivă, dacă bărbatul începe să dea înapoi și-și pierde curajul, atunci furia, dorința de răzbunare și sălbăticia femeii cresc și devin nemăsurate, tot la fel obișnuiește și dușmanul să slăbească și să-și piardă curajul, ispitele îndepărtându-se atunci când persoana care stăruie în cele spirituale se arată neclintită în fața ispitelor dușmanului, opunându-i se per diametrum; dimpotrivă, dacă persoana care face exercițiile începe să se teamă și să-și piardă curajul în a lupta cu ispitele, nu există fiară mai fioroasă pe fața pământului precum dușmanul firii omenești în urmarea blestematului său plan cu o tot mai mare răutate.

A treisprezecea regulă

[Dușmanul] se poartă ca un curtezan șiret care dorește să ascundă și să nu fie dat în vileag; pentru că, așa cum bărbatul șiret, ducând-o cu vorba, îi cere fiicei unui om cinstit sau soției unui soț cinstit ca vorbele și ademenirile sale să rămână ascunse, și, dimpotrivă, nu-i convine atunci când fiica îi descoperă tatălui sau soția soțului ademenirile și intențiile sale perfide, deoarece își dă seama cu ușurință că nu-și va putea duce la îndeplinire ce a pus la cale, tot la fel, atunci când dușmanul firii omenești se apropie cu vicleniile și ademenirile sale de sufletul drept, vrea și dorește ca ele să fie primite și ținute în taină; în schimb, dacă acesta le dezvăluie confesorului său bun sau altei persoane spirituale care îi cunoaște înșelăciunile și răutățile, aceasta îi dă o lovitură puternică, pentru că își dă seama că nu poate duce la capăt răutatea cu care a început, fiind date în vileag înșelăciunile sale izbitoare.

A paisprezecea regulă

De asemenea, el se poartă și ca un conducător [de oști], pentru a învinge și prăda ceea ce dorește; pentru că, așa cum un căpitan și conducător de oști își așază tabăra, cercetând întăriturile și așezarea unui castel, și îl atactă din partea cea mai slabă, tot la fel, dușmanul firii omenești, dând târcoale, privește rând pe rând toate virtuțile noastre teologale, cardinale și morale, și acolo unde ne află mai slabi și mai nevoiași pentru mântuirea noastră veșnică, tocmai acolo ne atacă și caută să ne cucerească.

***

Informații utile:

Editura: Polirom, anul 2016

Traducere: Iulian Budău, Marius Taloș, Antoaneta Sabău

Poate fi cumpărată de aici.

*******

Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.

Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/

Instagram:  https://www.instagram.com/thedreamer.blog/

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top