Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului – Yuval Noah Harari | Recenzie
Aș vrea să încep acest mic articol cu precizarea că nu am citit Sapiens, ci am trecut direct la Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului. Mai mereu m-am ținut departe de titlurile care fac vâlvă în jur, motiv pentru care nici până în ziua de azi nu am citit Ferrante. În fine, am primit cadou Homo Deus, scrisă de Yuval Noah Harari și tradusă la noi la editura Polirom, și răsfoind-o m-am trezit c-o citesc.
Cele 392 de pagini ne aduc diverse ipoteze despre cum ar putea (in)/evolua lumea în viitorul previzibil. Se pleacă de la ideea că vechile religii, urmate de cele trei ipostaze moderne ale umanismului (liberal, socialist și evoluționist), vor avea de suferit odată cu liberalismul ordinii occidentale. Altfel zis, va interveni haosul cauzat de noile tehnologii și efectele acestora asupra condiției umane.
Autorul, prof. dr. în istorie la Oxford și profesor la Tel Aviv, este foarte cunoscut la nivel internațional pentru modul în care vede relația istoriei cu umanitatea. Nu voi intra în detaliile acestei cărți, căci ele sunt infinite și oricum nu îmi pare tipul de carte pe care o poți recenza. Mai degrabă o pot recomanda și menționa că ceea ce Yuval Noah Harari a scris aici este eseistică, nu istorie pură. Nu este o lucrare științifică, așa cum am înclina să o percepem la prima vedere. Sunt părerile lui, subiective pe alocuri, atacabile uneori, însă odată ce înțelegem că nu asta este miza, totul devine mai clar. Dacă ar fi, totuși, să reproșez ceva volumului pe care tocmai l-am terminat, ar fi o senzație de conținut nisipos. Mai exact, deși am fost vrăjită de subiectele atinse și de modul în care sunt făcute sinapsele istorice, la final am rămas cu un soi de vid sau lipsă de consistență. Citeam câte un capitol întreg, empatizam, îmi plăcea, dar la urmă nu aș fi știut să spun exact ce am citit. Poate este doar senzația mea, dar cred că undeva, cumva, cărții îi lipsește un fir roșu după care cititorul s-ar putea orienta. Un plan argumentat și concluzionat la final.
Altfel, cartea mi s-a părut tare bine scrisă. Sunt gânduri și referințe pe care și noi, poate, le-am putea genera, însă nu o facem din lipsă de timp, talent ori capacitate de coagulare contextuală. Harari ni le aduce în față, iar noi fie le luăm ca atare, fie le regândim, le dezbatem sau le ascundem sub preș.
Noi, umanitatea, am învins războaie, catastrofe, maladii, boli grave, am reușit să producem – cât de cât – mâncare pentru volum exagerat de mare de populație, am evitat – încă – un al treilea război mondial, am avut, deci, câteva mici izbânde. Secolul 21 vine cu dorința omului de a se transforma în zeu, de a dobândi viața veșnică. Aici intervin discuții extrem de controversate și deloc facile despre inteligența artificială, formarea unui grup de supraoameni care va contrasta cu masele (numite aici oameni inutili), biometrie, algoritmi complicați, nanotehnologii, neuroștiințe, manipulări genetice, tehnoumanism.
Am citit Home Deus val-vârtej și-am zis că distopia asta chiar este a mea și a fiecăruia dintre noi. Am închis cartea și-am întrebat naiv: oare și inteligența mea va fi decuplată de conștiință?
Text preluat: www. raisabeicu.ro
Autor: Raisa Beicu
Foto: Raisa Beicu
*******
Rămâi la curent cu ultimele articole. Păstrăm legătura pe Facebook și Instagram.
Facebook: https://www.facebook.com/thedreamer.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/thedreamer.ro
